Cluj Connecting Day 2019

Peste 250 de profesionişti în IT din Transilvania s-au bucurat de prezentările celor mai noi tehnologii pe care le pot folosi pentru a-și securiza și eficientiza afacerile, în cadrul Cluj Connecting Day 2019.

Evenimentul, organizat de BRINEL și Cisco, la a 4-a ediție, a devenit deja o tradiție pentru comunitatea regională. Cei doi furnizori de soluții și servicii IT au creat și în acest an un spaţiu de explorare și demo-uri, în care nevoile de business ale clienţilor au primit răspunsuri concrete din partea profesioniștilor. Participanții au prezentat un foarte mare interes pentru soluțiile de Collaboration, Cisco Hyperflex și arhitectura de Securitate pentru End Point, Open Source versus Comercial.

„Noi la BRINEL, credem în puterea transformatoare a IT-ului. Suntem întotdeauna implicați în revoluția digitală, conștienți că împreună cu clienții noștri, cu profesionalim și determinare, vom îmbunătăți capacitatea de lucru prin inovare în IT. Lucrul acesta vrem să-l facem cu pasiune și prin intermediul dumneavoastră să oferim inovația companiilor, pentru a fi mai eficiente, astfel încât angajații să se bucure mai mult de viață și de ceea ce contează pentru fiecare dintre noi”, a declarat, la deschiderea evenimentului, Marcel Borodi, General Manager BRINEL.

 

Alături de Marcel Borodi, pe scena conferinței a urcat și dl. Costin Borc – Director Europa de Est, SNEF - grupul francez care a decis în 2018 sa investească în BRINEL. Net BRINEL va ramâne o companie autonomă în cadrul grupului francez, facând parte din SNEF Lab. Domeniile de activitate ale SNEF si BRINEL se completează și au evoluții comune pe domeniile Industrie 4.0 și IoT. Managementul BRINEL ramâne același, iar focusul pentru portofoliul de clienți autohtoni și parteneriatele tehnologice se pastrează.

Afacerile devin din ce în ce mai sofisticate, iar provocările pe care companiile din România trebuie să le depăşească sunt tot mai diversificate, printre ele numărându-se și creşterea criminalităţii cibernetice.

„Din păcate, toată această dezvoltare a spațiului cibernetic nu vine fără amenințări. Astăzi vedem din ce în ce mai multe atacuri, din ce în ce mai sofisticate, atacuri care sunt făcute în scop de business. Sunt oameni care au resurse financiare să inoveze, să găsească atacuri noi, breșe noi pentru a-și atinge scopurile, iar noi trebuie să găsim momentele și metodele corecte pentru a ne proteja.”, a declarat Dorin Pena, General Manager Cisco România.

Participanții la eveniment au avut ocazia să evalueze soluţii Cisco de ultimă generaţie (Cisco Meraki, Cisco Digital Network Assurance sau Cisco Advanced Protection for Endpoints, Software defined, Edge computing), dar și să descopere cele mai performante arhitecturi de securitate capabile să identifice şi să blocheze noua generaţie de aplicaţii maliţioase, proceduri care să garanteze protecţia datelor confidenţiale sau instrumente de automatizare a operaţiunilor și de mentenanţă a infrastructurii IT.

28 de ani de activitate și peste 700 de clienți

 

În calitate de Partner certificat al Cisco, BRINEL este conectată la principalele tendinţe tehnologice, iar cei peste 160 de specialiști acoperă cele mai diverse cerinţe ale clienţilor, indiferent de domeniul de activitate. Cu peste 28 de ani de activitate pe piaţa din România şi peste 700 de clienţi activi, BRINEL este unul dintre principalii integratori de sisteme IT din Romania.

->>www.monitorulcj.ro/economie/69689-specialistii-in-it-s-au-intalnit-la-cluj-napoca-in-cadrul-unui-eveniment-organizat-de-brinel#sthash.FTVpfADk.NagIoGc4.dpbs